luni, 29 iunie 2009

Interviu Cu Dumnezeu



-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.

-Daca ai timp.… am raspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:

-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; că îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?

-
-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva : ce ai dori ca oamenii sa stie ?Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oamnei se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…




Viata Sfintei Parascheva

Potrivit cazaniei pentru ziua de 14 octombrie, intitulata "invatatura de viata Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva", din Cartea romaneasca de invatatura la duminicele peste an si la praznice imparatesti si la sfinti mari, cel dintai cuvant de invatatura despre viata Prea Cuvioasei Parascheva tiparit in limba romana in Moldova, prin osardia Mitropolitului Varlaam (Iasi, 1643), intocmit dupa un manuscris-prototip, grecesc sau slavon, "aceasta sfanta si preacuvioasa fecioara Parascheva era de mosie din Epivat, nascuta din parinti credinciosi si crestini buni intru toata viata sa cu milostenie si cu fapte bune lui Dumnezeu ingaduia".
Sfanta avea si un frate pe care parintii l-au trimis "la carte". Acesta a parasit parintii si lumea, s-a calugarit luand numele de Eftimie "si pentru multe a lui bunatati fu pus arhiereu si pastor la scaunul ce se chema Madite", iar sfanta in casa parintilor ei petrecea.
La varsta de 10 ani, fiind ea intr-o "biserica a Precistei", auzi cuvantul evanghelic: "Cine va vrea sa vie dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa vie dupa Mine". De acest cuvant ca de o sageata fu ranita la inima.
Iesind din Biserica, a impartit saracilor hainele si "podoabele fetesti". Desi a fost mustrata de parinti pentru aceasta fapta ea "de multe ori da saracilor vesmintele sale" si nu lua in seama mustrarea pa care i-o faceau parintii; "inima ei ardea cu focul Duhului Sfant".
Parasind "frumusetea acestei lumi", merse in "adancul pustiei", se darui postului si nedormirii si rugii. Nu avea de acolo "grija de pluguri, de boi, nici de cai, nici de vesminte si asternuturi, nici de mancari si de mese, nici de casa sau slujnice, ci numai de curatia sufletului si de raspuns judetului ce va sa fie".
Ea "pururea suspina si neparasit tanjea cum isi va infrumuseta sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va indulci de vederea Mirelui sau, de slava si de lumina si de bucuria cea fericita. De aceasta, ochii de lacrimi ii erau intunecati pururea".
Infruntand barbateste viclesugurile si mestesugurile diavolesti, s-a nevoit asupra firii sale infrumusetandu-si sufletul cu dumnezeiestile invataturi ale Mantuitorului.
Dupa ce a petrecut in pustie mai multi ani, intr-o noapte un inger i-a spus: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu pe Care L-ai iubit".
Daca a avut aceasta vedenie, sfanta "fara de voie lasa pustia si se intoarse in lume si la Tarigrad veni. Si mereu in biserica Precistei ce este in Vlaherna si catra icoana Sfintiei Sale cazu si cu lacrimi se ruga asa si zicea: "N-am alta nadejde, n-am alt acoperamant, Tu-mi fii indreptatoare, tu-mi fii folositoare. Ca pana am umblat in pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, daca m-au intors in lume, indrepteaza-ma pana la sfarsitul vietii mele ca alta nadejde nu am".
"Asa cu tot sufletul se ruga si la mosia sa se duse. Si acolo nu multa vreme petrecu. Truda catra truda si durere catra durere adauga cu post si cu nedormite pe sine se infrumuseta, cu lacrimi pamantul uda si asa se ruga: "Doamne, lisuse Hristoase, cauta din locasul Tau cel sfant; am lasat toate si dupa Tine am calatorit in toata viata mea. Si acum, indura-te Doamne, spune ingerului bland sa ia cu pace sufletul meu. Si-si dadu luminat sufletul in mana lui Dumnezeu si nimanui nu spuse de unde a fost si cine este".
"Dumnezeu vrand sa proslaveasca pe roaba Sa, ce tocmai?" Murind un corabier, trupul sau a fost aruncat in mare. Valurile scotandu-l la mal, "un sihastru ce petrecea in acel loc ruga pe niste crestini de luara acel trup" si sapand o groapa pentru inhumarea acestuia "aflara trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mireasma", alaturi de care au inmormantat trupul cel rau mirositor al corabierului.
Unul dintre oamenii care sapasera groapa, anume Gheorghe, vazu noaptea, in vis, "o imparateasa pe un scaun luminat sezand si multime de ingeri in jurul ei. Unul dintre ei ii lua de mana, il ridica si-i zise: Gheorghe pentru ce n-ati socotit trupul Sfintei Parascheva? Ce l-ati uitat asa? Nu stiti ca Dumnezeu a iubit frumusetea ei si a vrut sa o proslaveasca pe pamant?"
Iar imparateasa aceea minunata ii spuse: "De sarg sa luati trupul meu, in loc de cinste sa-l puneti. Mosia mea este Epivat, unde locuiti voi acum". Aceeasi vedenie a avut-o si o femeie, ce se chema Eftimia, intr-acelasi chip si intr-aceeasi noapte si a doua zi amandoi intr-un chip spusera tuturor.
Acestea daca auzira toti cu bucurie si cu osardie cursara (alergara), cu lumini si cu tamaie si cu mare cinste o luara si in biserica "Sfintilor Apostoli" o pusera. Si acolo multe si minunate semne facea intru cinstirea Sfintei Treimi.
In toate partile invecinate localitatii Epivat s-a raspandit vestea despre minunile Prea Cuvioasei Parascheva. Multi bolnavi se vindecau prin rugaciuni, in preajma moastelor ei. Se spune ca locuitorii dreptcredinciosi din Epivat, cinstind memoria Prea Cuvioasei, au zidit chiar pe locul unde au trait parintii ei si unde ea insasi a vazut lumina, o biserica.
Patriarhul Eftimie al Tarnovei, in scrierea sa despre Prea Cuvioasa Parascheva, a redat ceea ce aflase el probabil din viata sfintei scrisa de diaconul Vasilisc si ceea ce pastrase traditia despre acest vlastar slavit al Bisericii.
In aceasta scriere, patriarhul, ca si Varlaam mai tarziu, s-a oprit la cateva generalitati referitoare la viata Prea Cuvioasei, fara a preciza tara sau regiunea geografica in care s-a nascut si nici timpul cand a trait ea. Se mentioneaza doar ca ea s-a nascut in Epivat, dar nu se dau nici un fel de relatii de ordin geografic privind regiunea in care se afla localitatea.
Toponimul epivat, adica loc inalt, deriva de la grecescul a urca, a se inalta. Deci aceasta localitate, cu numele Epivat, era situata intr-o zona geografica mai inalta, in comparatie cu nivelul marii si al litoralului. Studiindu-se critic viata Prea Cuvioasei Parascheva, scrisa de Patriarhul Eftimie si cea scrisa de Matei al Mirelor s-a ajuns la concluzia ca istorica localitate Epivat era situata unde se afla acum asezarea Boiados (toponim turcesc), pe tarmul Marii de Marmara, subprefectura Silivriei in Tracia.
Pe harta Peninsulei Balcanice, Silivria (Silimbria) este plasata pe malui Propontidei (Marea de Marmara), la sud-est de Constantinopol. Regiunea in care se afla Silivria se numea Trada, toponim care negresit aminteste de vechii locuitori traci ai acesteia.
In orasele si satele situate, indeosebi, pe tarmurile marilor de Marmara si Neagra locuiau numerosi greci, alaturi de vlahi, populatie de origine traca. Intre timp vor fi patruns in aceasta regiune si locuitori de origine slavo-bulgara.
Patriarhul Eftimie, in scrierea despre Sfanta Parascheva, nu se refera nici intr-un fel la originea ei etnica. In viziunea fericitului patriarh, sfanta era un vlastar al Ortodoxiei, o fiica vrednica a Bisericii Ortodoxe.
Dar lipsa precizarilor asupra locului si timpului unde s-a nascut, a lasat loc ipotezelor.
Pornind de la un panegiric cu privire la viata si stradaniile Patriarhului Mihail Cerularie al Constantinopolului (1043-1059), scris de Mihail Psellos, contemporanul acestuia, in care sunt cuvinte de lauda referitoare la Episcopul Eftimie (fratele Prea Cuvioasei Parascheva) din scaunul Maditelor (contemporan al patriarhului), s-a formulat concluzia potrivit careia Sfanta Parascheva a trait in prima jumatate a secolului al XI-lea.
Dupa o suta de ani diaconul Vasilisc, aducand la indeplinire dispozitia Patriarhului Nicolae al IV-lea Muzelon a scris viata ei, pe care vor fi folosit-o si alti aghiografi, iar dupa mai bine de doua secole a folosit-o Patriarhul Eftimie ca izvor documentar al scrierii sale despre Sfanta Parascheva.

duminică, 28 iunie 2009


Slava Tie pentru nadejdea vietii nestricacioase, ,nepieritoare desavarsite

Salava Tie in ceasul tihnit al inserarii, Slava Tie, celui ce ai revarsat asupra lumii LINISTE,

Slava Tie pentru raza de ramas bun a soarelui care apune,

Slava tie pentru odihna somnului adanc,

Slava tie pentru bunatatea ta, care se arata in intuneric , cand lumea toata pare a fi departe,

Slava tie pentru rugaciunile smerite ale sufletului,

Slava tie pentru desteptarea fagaduita, pentru bucuria zilei fagaduita , vesnice neanserate, S

Slava tie Dumnezeule, in Veci,

Slava tie Dumnezeule, In veci

Simplificati-va Viata


Din fericirea lumeasca iese stresul lumesc“Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul lumii - precum cureaua masinii imprejurul rotii nebune[1] - pentru ca in toata planeta noastra nu incape multa lor liniste. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. Educatia exterioara cu stres duce in fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si instruieste psihiatri, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici existenta sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste? Cum este cu putinta ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata, cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii.

Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga, si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor. Si turistii care vin din tari straine si umbla pe drumuri, prin soare, caldura, praf, prin atata zapuseala, gandeste-te cat sufera! Ce sila, ce apasare sufleteasca au, de ajung sa socoata destindere aceasta chinuiala exterioara! Cat sunt de izgoniti de ei insisi, de ajung sa socoata aceasta chinuiala drept odihna!Cand vedem un om cu o neliniste mare, cu mahnire si suparare, desi le are pe toate - nu-i lipseste nimic - atunci sa stim ca-i lipseste Dumnezeu. In cele din urma, oamenii sunt chinuiti si de bogatie, pentru ca bunurile lumesti nu-i implinesc sufleteste; sufera de un chin indoit. Cunosc oameni bogati care au de toate si nu au copii, si tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbari, sunt chinuiti de toate. “In regula”, ii zic unuia, “daca ai timp liber, fa-ti cele duhovnicesti. Citeste un Ceas[2], citeste putin din Evanghelie”. “Nu pot”, imi spune. “Fa un bine, du-te la un spital si mangaie un bolnav”. “Cum sa merg pana acolo?, imi raspunde. “Si de ce sa fac aceasta?”. “Du-te si ajuta vreun sarac de prin vecini”. “Nu, nu ma multumeste nici aceasta”, spune. Sa aiba timp liber, sa aiba o gramada de case, sa aiba toate bunatatile si sa se chinuiasca! Stiti cati astfel de oameni exista? Si se chinuiesc pana ce li se stramba mintea. Infricosator! Si daca nici nu lucreaza, ci isi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiti oameni. Daca ar avea cel putin un serviciu, ar fi mai bine.