Jesus of Nazareth - Chevaliers de Sangreal soundtrack

Pocainta ta este psihica sau duhovniceasca?

Este o diferenta clara intre pocainta psihica si pocainta autentica, pocainta duhovniceasca?
Intr-adevar, una este sa tratezi lucrurile din punct de vedere psihic si alta este sa le tratezi din punct de vedere duhovnicesc. De regula, daca esti format din punct de vedere duhovnicesc, esti si psihic, ceea ce nu este valabil si invers, adica daca stai bine psihic, implicit stai bine si duhovniceste. Cele doua aspecte sunt diferite.

Accept ca un psiholog un psihiatru, prin tratamentul pe care-l administreaza, prin psihanaliza si celelalte mijloace pe care le foloseste, poate sa-I ajute pe un omul care sufera de anxietate, care sufera de alte stari psihologice, sa se echilibreze, sa stea bine pe picioarele lui, sa vada diferit viata si sa paseasca indreptat. Admit ca poate sa-I ajute. Aceasta nu inseamna, insa, ca in acest fel omul este si un bun crestin si inaintat duhovniceste. Prin urmare, una este terapia psihica si alta este terapia duhovniceasca. Asa cum una este bucuria pe care o da echilibrul psihic pe care-l are cineva, sau bucuria din trairile psihice pe care le are omul, cealalta este bucuria pe care o daruieste Harul lui Dumnezeu pe care o ofera Acesta. "Pentru ca bucuria voastra sa fie deplina", a zis Domnul.

Domnul a grait despre "pacea pe care Eu v-o dau" sau "iubirea pe care Eu v-o dau". Una este ceea ce daruieste Hristos si altceva este ceea ce dobandeste cineva pe un fond psihic. Rugandu-se cineva poate sa simta emotie, bucurie si sa creada ca este harul lui Dumnezeu, desi nu este. Asa cum, in alta situatie, poate sa simta manie, tristete, si sa creada ca harul a plecat, desi nu este asa! Si intr-o situatie si in cealalta, exista inlauntru stari psihice pe masura. Nu trebuie sa le confundam cu harul lui Dunmezeu.

Adica, cineva poate sa aiba o stare de bucurie pe un fond psihic si sa creada ca are harul lui Dumnezeu, dar sa fie un pseudo-sentiment. Sau poate sa simta melancolie, gol apasator si sa creada ca-i lipseste harul lui Dumnezeu.La fel este si pocainta. De foarte multe ori am intalnit si am privit oameni cu un soi de pocainta psihica. Aceasta nu este pocainta cea adevarata, daruita de Dumnezeu.

Sa spunem ca cineva face o greseala, care are anumite urmari. O urmare a greselii este scaderea consideratiei. Plange, se indurereaza, arata ca se pocaieste, isi rupe chiar si hainele pentru ca nu a luat seama si a gresit. Aceasta pocainta nu are deloc un caracter duhovnicesc. Este o prefacatorie. Este un sentiment fals. De exemplu, Iuda s-a pocait, dar n-a avut inlauntrul lui pocainta duhovniceasca, mantuitoare.

Pocainta autentica aduce in suflet nadejde si odihna

Ca sa aveti masura adevarata a pocaintei sa aveti in vedere faptul ca pocainta autentica aduce degraba nadejdea in Hristos, nadejdea in mila lui Dumnezeu. Ea te face sa te sprijini pe milostivirea lui Dumnezeu, sa te incredintezi pe iertarea pe care o da Acesta. Din momentul in care te caiesti cu adevarat vei avea odihna. Desigur, fara odihna care vine, fara nadejdea care soseste, vei zice ,,Ajunge cat m-am pocait!", nu pentru ca odihna si nadejdea inrobesc in sens pozitiv.

Adica, pocainta autentica te face sa te increzi in mila lui Dumnezeu, iar cand simti mila, iertarea lui Dumnezeu, te face sa-ti doresti chiar mai mult sa te pocaiesti. Si, cu cat mai mult te pocaiesti, cu atat mai mult simti mila Domnului Aceasta taina este praznic mare, bucurie mare. Da, praznic, sa nu va mirati!

Aceasta este pocainta cea adevarata. De aceea este de neinteles ca cel care se pocaieste corect sa deznadajduiasca, sa fie cuprins de deznadejde. Adica, unii spun: "Nu pot sa ma rog, mi-am pierdut puterile, nu am dispozitie!", si cred ca se gasesc in stare de pocainta si ca au inteles greseala lor. Acestea sunt manifestari ale egoismului ranit.

Pocainta biruieste egoismul

Pocainta nu poate sa se arate binevoitoare fata de egoism, fie ca acesta este ranit, fie ca nu, pocainta pierde egoismul. De exemplu, ai o rana si pe aceasta rana o zgandari si cu cat o zgandari, cu atat te doare mai mult. Pocainta are puterea sa usuce rana in taina, adica egoismul ranit. O usuca de asa maniera incat nici durere nu mai exista, nici locul nu se mai cunoaste.

Pocainta cea adevarata darama idolul care este inlauntrul nostru, egoismul, voia proprie, taie capul iubirii de sine, si nu mai ramane nimic care sa fie ranit. Cata vreme egoismul exista, el este ranit. Astfel, omul isi zdrobeste inima, plange si se tanguieste. Dovada este ca nadajduieste in mila lui Dumnezeu, in iertarea pe care o da Domnul. Nadajduind, se caieste si mai mult. Astfel, are loc curatirea omului. Lucruri simple, frumoase, imbietoare! Desi sunt imbietoare este de mirare ca le lasam de-o parte si dam atentie celor nesabuite.

Exista primejdia ca, atunci cand pocainta nu este autentica, omul sa se caiasca, sa planga, sa se rusineze, dar fara nici o nadejde in mila lui Dumnezeu, fara nici o speranta in iertarea pe care o da Dumnezeu. Exista, de asemenea, primejdia sa se increada cineva in mila lui Dumnezeu, fara sa-si smereasca sufletul, fara sa se caiasca cat poate de mult. In aceasta situatie, nu putem vorbi nici de incredere, nici de pocainta adevarata.

Asadar, acestea doua inainteaza completandu-se, merg impreuna si una o intareste pe cealalta, cealalta o inmulteste pe prima, ajutandu-se reciproc. Astfel, se plineste lucrarea dinlauntrul omului, astfel se creeaza inlauntru o stare minunata. Pentru un pacatos, pentru cel care are sentimentul vinovatiei, care are mustrari de constiinta, nu stiu daca in aceasta lume de aici exista traire mai frumoasa decat pocainta cea adevarata.

"Praznicul" pocaintei nu are sfarsit
Sfintii parinti au ajuns la culmea sfinteniei si tot cautau pocainta. Adica, cu cat traieste cineva mai mult in aceasta lume si cu cat se pocaieste mai mult, cu atat o doreste mai mult. Pocainta nu are final. "Praznicul" pocaintei nu are sfarsit.

Ce aflam de la sfinti, referindu-ne la rugaciunile randuielii Sfintei Impartasanii? Intalnim rugaciuni ale sfantului Simeon, ale sfantul Ioan Damaschinul ale sfantului Ioan Gura de Aur, ale sfantului Vasile cel Mare si a altor sfinti. Ei vorbesc in aceste rugaciuni despre ei insisi, graiesc intr-un mod personal. Desi atinsesera sfintenia, erau coplesiti de sentimentul pacatoseniei.

Cand lumina lui Dumnezeu vine inlauntrul omului, cand vine harul lui Dumnezeu, cand Il lasam pe Dumnezeu sa lucreze nestanjenit, asa cum s-a intamplat in inimile sfintilor, atunci omul vede ce inseamna pacatul, isi vede egoismul, starea vic1eana fata de Dumnezeu si parerea de rau este nesfarsita, pocainta nu se mai sfarseste.

Oricat de mult s-ar pocai cineva, cand vede necuratia care exista inlauntrul lui, se caieste si mai mult, nadajduieste si mai mult in bunatatea lui Dumnezeu, in mila lui Dumnezeu. Se instaleaza o stare de pocainta tainica, un praznic, o sarbatoare, o desfatare continua.

De ce simtamintele noastre sunt diferite de ale Sfintilor?

Avem in fata ochilor nostri realitatea sfintilor. Suntem noi mai presus de acestia acestia? Sfintii traiesc pocainta, vorbesc despre pacat, simt pacatul si graiesc despre ei insisi de o maniera care ne uimeste! Ne uimeste si faptul ca noi nu avem in vedere ce se intampla inlauntrul nostru si avem o cu totul alta abordare a lucrurilor. Aceasta inseamna ca, ce altceva sa presupunem?, niciodata harul lui Dumnezeu nu a inrobit sufletele noastre ca sa arate fiecaruia ticalosia dinlauntrul lui, pacatosenia nesfarsita a fiecaruia.

Omul a folosit toata ratiunea, toata voia sa libera, tot ce a primit ca sa se razvrateasca impotriva lui Dumnezeu si sa se ridice pe sine, daca este cu putinta, mai presus decat Dumnezeu.

Acest lucru nu s-a intamplat doar lui Adam. Aceasta ispita strapunge fiecare suflet. Greu constientizam mizeria dinlauntrul nostru, asa cum o constientizau si o simteau sfintii.

Fericitul Pavel nu spune intamplator: "Hristos a venit in lume ca sa-i mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu!". Nu spune in desert: "Eu socotesc ca toate sunt paguba, fata de inaltimea cunoasterii lui Iisus Hristos Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate si le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos sa dobandesc, ca sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui, sa fiu primit partas Patimilor Lui, facandu-ma asemenea cu El in moartea Lui" .

Va indemn sa cugetati mai mult, pornind de la cele spuse despre pocainta psihologica si despre pocainta duhovniceasca.

My father

Cheama-Ma

Cheama-Ma asa cum chemi Lumina care-ti poate lumina sufletul, asa cum chemi Focul ce-ti poate aprinde inima, asa cum chemi Taria ce-ti incordeaza energia. Cheama-ma mai cu seama ca pe Prietenul care vrea sa imparta cu tine intreaga-ti viata, ca pe Mantuitorul care doreste sa-ti purifice inima de egoism, ca pe Dumnezeul tau care nazuieste sa te asume chiar de pe acest pamant, asteptand sa te primeasca pe deplin in luma Vesniciei.

Viata sa-ti fie nesfarsit dialog cu Mine. Se vorbeste mult de dialog la ora actuala. De ce sa nu dialoghezi cu Mine? Nu sunt oare prezent in inima, scrutandu-ti imboldurile inimii, atent la gandurile tale, ingrijindu-ma sa-ti orientez dorintele? Vorbeste-mi simplu, fara sa iei seama la constructia frazelor. Sunt mai atent la ceea ce vrei sa spui decat la cuvintele de care te slujesti.

Cheama-ma in ajutor cu calm, cu blandete, cu iubire. Sa nu crezi ca sunt insensibil la afectiunea plina de gingasie. Da, Ma iubesti; dar dovedeste-mi-o mai mult.

Da, vorbeste-Mi fara preget despre tot ce te framanta. Iti las o larga initiativa. Sa nu crezi ca ceea ce te priveste pe tine, ma poate lasa indiferent, de vreme ce esti parte din Mine. Esential pentru tine este sa nu ma uiti, sa-mi vorbesti cu toata dragostea si increderea de care esti acum in stare.

Iti vorbesc in launtrul sufletului, in acel spatiu in care mintea ta se imbogateste prin comuniune cu a mea. Nu este nevoie sa intelegi limpede si de indata ceea ce-ti spun. Important este sa-ti lasi gandul sa se patruda cu al meu. Apoi vei putea talmaci si exprima.

Cu cat vor fi mai numeroase, in pofida piedicilor, greutatilor sau ispitelor datorate slabiciunii, momentele cand Ma vei cauta si Ma vei gasi pentru a Ma asculta, cu atat mai mult Spiritual Meu te va insufleti si te va invata nu doar ce iti cer sa spui, dar si ce iti propun sa faci - incredintat ca ceea ce vei spune si vei face va fi plin de rod.

Cuvantul Meu si lumina ce purcede din el confera adevarata dimensiune tuturor lucrurilor in sinteza iubirii mele nemarginite, in lumina vesniciei, dar fara sa stirbeasca valoare fiecarei fiinte si a fiecarui eveniment.

STAREA SUFLETELOR PANA LA JUDECATA DE APOI

STAREA SUFLETELOR PANA LA JUDECATA DE APOI

Unele suflete se gasesc intr-o stare de pregustare a bucuriei si fericirii celei vesnice, iar altele -in frica chinurilor vesnice care vor veni pe deplin dupa Judecata cea de Apoi. Pana atunci, inca mai sunt cu putinta schimbari in starea sufletelor, mai ales prin Jertfa Cea fara de Sange (pomenirea la Sf. Liturghie) si prin alte rugaciuni.

Invatatura Bisericii, despre starea sufletelor din rai si din iad inainte de Judecata cea de Apoi, este infatisata mai jos mai amanuntit in cuvintele Sfantului Marcu al Efesului (Anexa I).

Folosul rugaciunii, atat in Biserica, cat si in singuratate, pentru sufletele aflate in iad, a fost aratat in multe Vieti ale sfintilor si pustnicilor cat si in scrierile Patristice. In Viata Mucenitei Perpetua, din veacul al III-lea, de pilda, soarta fratelui ei Democrate, i-a fost descoperita in chipul unui vas mare plin cu apa, care era prea sus pentru ca el sa ajunga acolo, din locul prea fierbinte si spurcat, unde era tinut in stransoare. Prin rugaciunea ei staruitoare vreme de o zi si o noapte, fratele ei a putut ajunge la vasul cu apa si ea l-a vazut intr-un loc luminos. Prin aceasta ea a inteles ca el fusese iertat de pedeapsa.75

In viata unei pustnice, care a raposat in sec. al XX-lea, se afla o relatare asemanatoare. Viata monahiei Atanasia (Anastasia Logaceva), fiica duhovniceasca a Sf. Serafim de Sarov, povesteste:

"Acum ea si-a luat osteneala rugaciunii pentru fratele ei trupesc, Paul, care s-a spanzurat cand era beat. Mai intai, ea a mers la cuvioasa Pelaghia Ivanova,76 care vietuia in Manastirea Diveevo, ca sa primeasca sfat de la ea despre felul in care putea sa-i usureze soarta fratelui ei dincolo de mormant, care isi pusese capat vietii celei pamantesti in chip nefericit si rusinos. Dupa sfat, a hotarat urmatoarele: Maica Anastasia trebuia sa puna zavorul la chilia ei, unde sa posteasca si sa se roage pentru el, citind in fiecare zi de 150 de ori rugaciunea Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te ... La capatul a patruzeci de zile, ea a vazut o mare prapastie, pe fundul careia se afla o piatra plina de sange, si pe ea stateau doi oameni cu lanturi de fier la gaturile lor. Unul dintre aceia era fratele ei. Cand i-a spus Cuvioasei Pelaghia despre aceasta vedenie, Cuvioasa a sfatuit-o sa faca din nou aceeasi osteneala cu postul si cu rugaciunea. Dupa inca patruzeci de zile, ea a vazut aceeasi prapastie, aceeasi piatra pe care sedeau aceeasi doi barbati cu lanturi de fier la gaturile lor. Dar fratele ei era de data aceasta in picioare si umbla in jurul pietrei, dar apoi a cazut din nou pe piatra. Lantul se mai afla in jurul gatului lui. Dupa ce i-a spus din nou Cuvioasei Pelaghia Ivanova despre visul ei, Cuvioasa a sfatuit-o sa faca aceeasi osteneala cu postul si cu rugaciunea pentru a treia oara. Dupa inca patruzeci de zile, Anastasia a vazut aceeasi prapastie si aceeasi piatra, dar de data aceasta se afla numai un singur barbat, pe care nu-l cunostea, iar fratele ei fugise departe de piatra si nu se mai vedea. Barbatul care ramasese pe stanca a zis: Este bine pentru tine. Ai mijlocitori puternici pe pamant. Dupa aceasta, Cuvioasa Pelaghia a spus: Fratele sfintiei tale a fost slobozit din chinuri, dar nu a primit binecuvantare."

Sunt multe intamplari asemanatoare in Vietile sfintilor si ale pustnicilor ortodocsi. Daca cineva este inclinat spre o gandire ingusta despre aceste vedenii, ar trebui poate sa se spuna ca, de buna seama, chipurile pe care le iau asemenea vedenii (de obicei

Viata ei completa in lb. rusa se gaseste in cartea Arhimandritului Serafim Chichagov, Istoricul Manastirii Diveevo, St. Herman Brotherhood, 1978, pag. 530 si urmatoarele. 77 Citiri de suflet folositoare, iunie 1902, pag. 281.

in vis) nu sunt neaparat privelisti "fotografice" ale caii sufletului, asa cum se afla el in cealalta lume, ci mai degraba sunt privelisti care arata adevarul duhovnicesc despre imbunatatirea starii sufletului in cealalta lume, prin rugaciunile celor ramasi pe pamant.